DTO Rally Team revine cu sete de victorie pe macadamul Raliului Iașului

DTO Rally Team revine cu sete de victorie pe macadamul Raliului Iașului

Cu un program încărcat în acest an, sezonul 2019 al Campionatului Național de Raliuri revine în septembrie după o pauză de mai bine de o lună calendaristică. După asfaltul din județele Harghita și Sibiu, acolo unde în luna iulie au avut loc ultimele două etape, caravana raliurilor se mută în acest final de săptămână în Moldova pentru Raliul Iașului, o nouă competiție care are loc pe macadam, suprafața spectaculoasă care atrage numeroși fani. 

Raliul care are comandamentul în capitala moldavă programează în acest an peste 130 de kilometri cronometrați, într-un format identic cu cel din 2018, cu 10 probe speciale, printre care și spectaculoasa superspecială din zona Râpa Galbenă din Iași. Traseul de concurs este unul atât de viteză, cât și tehnic, cunoscut pentru provocările pe care echipajele le au de înfruntat pentru a fi rapide pe macadamul ieșean. Pe lângă proba-spectacol de vineri din capitala Moldovei, un al doilea moment așteptat cu entuziasm de către fani este startul festiv de joi seara, care va avea loc pe pietonala din fața Primăriei Iași, ca mai apoi sâmbătă atenția să fie concentrată pe proba ”Dobrovăț”, recunoscută pentru cele două săritori artificiale unde mașinile de concurs ”zboară” zeci de metri. 

DTO Rally Team pornește în formație completă la Raliul Iașului, cu cinci echipaje care concurează pe o varietate mare de mașini pregătite exemplar. Toți cei 10 piloți și copiloți au dus dorul competițiilor și așteaptă cu nerăbdare întâlnirea cu fanii ieșeni și startul pe prima probă specială de vineri, având moralul și entuziasmul necesar pentru obținerea rezultatelor mult dorite. În pauza competițională, toate cele cinci mașini de concurs au primit o revizie completă bine meritată înainte de restart-ul campionatului, în special Citroen-ul C3R5 cu care ia startul Vali Porcișteanu, care beneficiază acum de un upgrade al transmisiei dezvoltat de către Citroen Racing.

După Raliul Sibiului, Valentin Porcișteanu și Dan Dobre au urcat, pentru a doua oară în 2019, în fruntea clasamentului general provizoriu, acolo unde vor încerca să se mențină și după competiția din Moldova. Obiectivul celui mai rapid echipaj DTO Rally Team este victoria pe macadamul Raliului Iașului, mai ales deoarece cei doi apreciază probele speciale din județ: ”Raliul de la Iași ne-a plăcut de fiecare dată – amplasarea parcului de service, a startului festiv, probele speciale, atmosfera de aici, totul a fost pe placul nostru. Din păcate, în trecut nu am fost norocoși la Iași și am avut, de-a lungul anilor, multiple incidente. Obiectivul nostru principal este să terminăm cursa pe un loc fruntaș, dar vom avea de muncit pentru asta, raliul fiind lung, probele dificile și lupta strânsă. Nu am câștigat niciodată aici, poate în acest sezon a venit și momentul nostru”a spus Vali Porcișteanudupă încheierea primei zile de recunoașteri a traseului de concurs a Raliului Iașului 2019. 

Cunoscut pentru derapajele prin care atrage aplauzele fanilor, Porcișteanu promite spectacol la superspeciala de la Râpa Galbenă, dar și pe celelalte 9 probe speciale ale competiției: ”La Iași avem parte de una din cele mai frumoase superspeciale din țară, cu o tribună naturală excelentă, unde fanii veniți în fiecare an în număr mare urmăresc evoluția echipajelor. Noi vom face spectacol pentru toți cei prezenți și vom încerca să reușim din nou timpi buni atât la proba-spectacol, cât și pe specialele de macadam. O să luptăm pentru fiecare secundă și sperăm să avem o luptă strânsă pentru titlu până la ultimul raliu al sezonului”a încheiat Vali, pilotul care concurează pe un model Citroen C3 R5. 

Cristi Dolofan și Mihai Sandu vor porni în Raliul Iașului 2019 cu al doilea model R5 al echipei DTO Rally Team, un Peugeot 208. După ce anul trecut echipajul a reușit podiumul în cadrul clasei RC2N, așteptările pentru această ediție sunt mari, cei doi țintind un nou rezultat în fruntea clasamentului general: ”Ne propunem să avem un ritm bun pe probele speciale ale Raliului Iașului, care ne plac, să obținem un rezultat în top și să aducem puncte importante pentru echipă, care se luptă pentru titlu în această a doua jumătate de sezon”a spus Cristi Dolofan înaintea startului în Raliul Iașului. 

După patru victorii consecutive în cadrul clasei 11, Bogdan și Delia Năstase iau startul în Raliul Iașului pentru consolidarea poziției de lideri ai categoriei și pentru a face un pas decisiv în adjudecarea titlului. Cu multipli adversari valoroși care au același obiectiv, Bogdan și Delia vor lupta pentru DTO Rally Team și vor face spectacol pe macadamul din județul Iași, suprafața favorită a celor doi. 

Aflați pe locul secund în clasamentul provizoriu al clasei RC4, Eugen Cărăgui și Robert Fus își doresc ca la Iași să repete performanța de la cealaltă etapă din Moldova, când au ocupat două podiumuri, atât în cadrul clasei, cât și a categoriei mașinilor cu 2 Roți Motrice. Echipajul a efectuat o sesiune de teste înaintea Raliului Iașului și are încrederea necesară pentru a lupta pentru victoria categoriei, dovedind deja în trecut că este rapid pe macadam. 

Cu o victorie în Cupa Dacia la Raliul Sibiului, Cristi Șugar și Vlad Colceriu au revenit în lupta pentru titlul cupei monomarcă, juniorii DTO Rally Team având moralul ridicat înaintea unei noi curse pe suprafața favorită – macadamul. Cei doi vor lupta pentru aur și la Raliul Iașului, acolo unde Cristi s-a impus în 2018 în cadrul campionatului secund din România, Rally2. 

În sezonul 2019, DTO Rally Team are alături o serie de parteneri puternici: Dolo Trans Olimp, Trust Motors – Importator Peugeot, Citroen si DS Automobile, Imbold, Catena, Oscar Downstream, Tellur, Hidro Gaz Pipe și Total Lubricants Romania.

envelope-omap-markerchevron-rightphonefacebookyoutubeinstagram